Continuitatea continuităților

          Tot ceea ce gândeam,spuneam și vedeam era ca un deja-vu.Oare mai fusesem aici?Mai văzusem asta?Sau totul era doar o continuitate interioară a propriilor cutiuțe ale creierului?Eram contrariat și încercam să reiau,pentru a-mi clarifica ființa.

           Mă așez în patul inconfortabil,strâmt,rece,îmi duc brațele sub capul greoi,dechid cartea cu copertă dură și încep a mă concentra,dar privirea mi se împăienjenează,literele le văd ca niște semne necunoscute,lipsite de logică.Îmi închid ochii și mintea pentru ceva vreme...

Simt o cădere în gol și totodată izbituri puternice,dureroase care îmi rup oasele,taie respirația,zdrobesc plămânii.Neputincios mă las purtat de mine în corpul meu și controlat de propria-mi persoană prin mintea mea.

            Ridicarea bruscă și fulgerătoare mă mai înviorează și mă mai trezește din somnul ăsta adânc.Picioarele mi se înmoaie,iar brațele sunt lipsite de dinamică,la fel ca tot ceea ce eram,o mișcare imobilizată. O sete agitată mă cuprinde.Pe noptiera veche zăresc un pahar din sticlă pe jumătate plin cu apă.Repede îl ridic și îmi potolesc setea nebună de apa inodoră și insipită.

              O rază a soarelui pătrunde în camera închisă și întunecată.Deschid geamul și îl eliberez de perdeaua albă,murdară care iși pierduse culoarea imaculată,devenind un crem deschis,iar apoi o lumină violentă mă orbește și încălzește pe exterior.Brațele care alunecau slăbite,le-am lăsat pe lângă corp.Mă hotărăsc și ies pe fereastra îngustă,susținând o agendă plină cu gânduri stranii și întâmplări la fel de stranii.Mă opresc din a privi iarba d-un verde fosforescent,pe care nu-l mai zărisem până atunci,mă deranjează destul de tare ce-i drept și îmi ridic privirea către oamenii din stradă și ceea ce mă înconjura.Era ceva cu mine sau cu mediul înconjurător? Priveam „turbat” cum oamenii păreau că se înjunghiau.Oare se mâncau între ei? Priveam un adevărat masacru,în plină stradă.Șocantă situație...Involuntar mă cufund într-o mare de oameni bolnavi și neobișnuiți.Sau bolnav eram eu? Nu,nu eram eu...

                 Înaintez în această plimbare fără rost pentru a descoperi claritatea,dar mă scufund și mai tare în neclar și nevăzut.Starea asta de anxietate,de durere fizică,de nemaivăzut are un anumit scop. Care-i scopul? De ce simt nevoia de acel ceva cu care nu am mai luat contact  doar de ore? De ce mă simt incomplet și schimbat? Mii de întrebări mă copleșesc,mă depășesc,mă tulbură și mă ucid încetul cu încetul...

                  Sunt un independent.Mereu am fost! Sau așa cred...De ce să depind de ceva,ca să fiu din nou eu,un eu uman? Asta-mi spune o parte a eului meu,dar altceva spune cealaltă jumătate.

                  Tulburat,continui să merg,lovindu-mă de lucruri pe lânga care trec. Sunt un ambulant,fără scăpare care doar își ascultă conștiința.Lumea mă privește,dar nu mă-nțelege.Toți mi se par niște creaturi hidoase,care nu fac altceva decât să îmi agraveze starea. E normal? Nu,nu e. Totul e anormal.Îmi șterg ochii si privesc de câte trei sau patru ori sa fiu sigur ca e normal...în zadar.

                    Bat la ușă,proptindu-mă în peretele dur. Mi se deschide,iar eu cu gura căscată și ochii tulburați spun:” Continuă!” Persoana căreia i-am făcut vizita,nu avea nevoie de explicații să înțeleagă prezența mea acolo.A dat din cap,zâmbind în colțul gurii,cu ochii vicleni m-a poftit înauntru.Abia m-am târât...M-am așezat pe un fotoliu mare.E confortabil! Individul dă dovadă de ospitalitate,aducându-mi de ce aveam nevoie pe o tavă din metal,în care mă priveam neîntrerupt. Nu am mai putut rezista și am renunțat la a mai fi un om diplomat.M-am înfipt violent în tavă.

                    O liniște agresivă și pură se izbește de mine.Euforic eram și ușurat.Mă simțeam ca și când aș fi fost în al nouălea cer.Eram eliberat și pluteam ca un fulg. Puteam simți cum gândurile și trăirile levitau. Totul era cum trebuia să fie,eu eram cum trebuiam să fiu.

                     Euforia mă cuprinsese în totalitate.Părăsesc locul care parcă mi-a dat un reset al vieții,care m-a reîmprospătat.Merg agale și străbat din nou străzile largi.Ajung de unde am plecat. Intru pe geamul pe care am ieșit,mă așez în patul în care am stat și mă simt copleșit de aceeași stare...

                      Neclar este sinonim pentru clar,iar eu antonim cu mine.

                      Nu ești independent,deci depinzi.Ești dependent,nu mai exiști.E tot ce concluzionez din propria-mi viață,o continuitate a tuturor continuităților.Eu continui...

                                                                                    Elev: Stroe Sânziana

                                                                                    Clasa: a IX-a D

                                                                                    Prof. Coordonator: Tudor Andreea