Mă arunc în patul mare și pufos din noua cameră de hotel si râd isteric,
plin de entuziasm. Abia ajunsesem după ore de calătorit. Așteptam vacanța asta
de prea mult timp, iar acum o să mă distrez ca și când mi-ar veni sfârșitul.
Deschid ușile balconului,
iar perdelele albe îmi flutură-n fața arsă de soarele puternic, care îsi face
simțită prezența pe plaja populată cu mii de oameni.
Venisem în vizită la un prieten, fost coleg de liceu, Craig. Era un tip
amuzant, cu simțul umorului dezvoltat, o personalitate colorată. Se mutase în
California acum patru ani, după ce terminase liceul, și spre surprinderea
tuturor, și-a gasit un job. Se pare ca era foarte mulțumit si spunea că abia
așteaptă să îmi arate cu ce se ocupă pentru a câștiga bani. Avea un loc și
pentru mine din câte am înțeles.
Îmbrăcat într-o cămașa din blug, cu teniși negri și o bandană galbenă,
primită de la un vechi amic de culoare, din Texas, pornesc spre Craig. Eram ca
și pierdut pe străzile Californiei, iar harta mai tare ma deruta.
Intru într-o cabină
telefonică, scot din buzunarul aproape gol o monedă și formez numărul. Nu
răspunde nimeni, așa că mă hotărăsc să mai aștept.
O mașină luxoasă , albă,
placată cu accesorii sclipitoare, părea, la prima vedere, foarte scumpă, se
opreste.Din ea cobora un domn îmbrăcat într-un costum elegant,cu ceas,pantofi
din piele,și ochelari de soare.Mă uit atent și mirat.Când își dă jos
ochelarii,îi disting mai bine trăsăturile feței.Era chiar el,Craig! Niciodată
nu mi-am imaginat că-l pot vedea într-o ipostază ca asta.Era de nerecunoscut!
Mă privește și el,iar apoi îmi strigă tare numele și mă îmbrățișează până
la sufocare.Măcar rămăsese la fel de primitor cum îl știam.
În drum spre casa lui,ne-am
amintit lucruri din liceu,am râs și ne-am distrat.Pentru o clipă eram cu
adevărat fericit.Momente ca astea îți îmbunătățesc starea de spirit și viața în
sine.
Mașina se oprise în fața
unui gard,porțile se deschid și înaintează pe un drum plin cu copaci,statui
interesante și fântâni din care țâșnește apa.Ne-am oprit,cobor și privirea îmi
este șocată!O casă imensă! Acolo locuia?Omul ăsta chiar a muncit din greu în
ultimii patru an,de când am pierdut orice legătură.Eram de-a dreptul șocat!
Mă invită înăuntru și îmi sugerează să mă fac comod,servindu-mă cu băuturi
sofisticate.Nu ezit și îl întreb direct cum a reușit o performanță ca asta:de
la un amărât,care cheltuia tot ce avea pe băuturi alcoolice și mânca resturi,la
un miliardar.
Mă bate prietenește pe umăr și zâmbește în colțul gurii,fără să dea vreun
răspuns concret.Se ridica și îmi indică printr-un gest al capului să îl
urmez.Îi respect cerința.
Amețit mă rătutesc prin gigantica
locuință.Coboram scări,zeci de scări.
Ajungând la
ultima,năpustim într-o cameră,la subsol.Aprinde mii de becuri,care luminau
puternic.Acest subsol stătea la baza întregii case,era infinit.Când totul e
luminat,zăresc cutii mari,înlte și late.Asta era tot,doar cutii.Îl privesc
contrariat,iar el spune încet,de parcă cineva îl putea auzi:”Sunt un
inconștient,un tâmpit,dar trebuie să supraviețuiesc!”
Atunci desface una din cutiile pe
care era însemnat „M”:erau pachete,totul înfoliat.Mai desface încă una
însemnată cu „C”
și mă privește umil.Îmi strâng buzele și dau din
umeri.Nu ezită și spune:”Am vrut chiar să sfrârșesc durerea
asta,dar aceste “medicamente” au fost ca un bun psiholog,unul care nu face
altceva decât să mă mintă zilnic.
Mă uit în ochii lui
și...îl înțeleg.Dau din cap,nu am nimic de reproșat.
Îmi întinde și mie un praf
susținut de o bucată de hârtie.Mâna mi se zbate,dar o întind fără scăpare.Gust
ca un nemâncat.Ochii îmi fierb de plăcere,capul mi se răsucește și corpul se
lasă frânt pe canapeaua scumpă din piele albă.
Se împlineau patru
săptămâni de la venirea mea în acest loc necunoscut,care a devenit mai mult
decât cunoscut mie.Simțeam că locuisem aici din totdeauna,eram familiarizat cu
tot ce se întâmpla în jurul meu.Părăsisem hotelul de ceva vreme.Acum stăteam
într-un loc mult mai plăcut estetic.Eram la începutul „carierei”,era
doar primul capitol.
Era patru dimineața,iar
ceasul îmi suna.Îl trântesc pe podea coborând din patul imens.Mă grăbesc să
prind avionul.Împreună cu Craig,zburam către Peru.Totul era pregătit.Bagajele
erau,”marfa”
era,noi eram,dar nu în întregime!
Pășim încrezători în
aeroport.Ne urmau și ei,cunoștințe ale lui Craig,pe care le numea „angajați”.Trecem cu brio peste toate
obstacolele posibile și ajungem nevătămați în Peru.
Cobor din avion și ridic capul spre ceea
ce mă înconjura.Putea, admira un apus glorios și frumuseți ale naturii.Craig mă
trage de mână și îmi face semn să ne mișcăm.
Toată lumea așteaptă în
liniște.Un zgomot deranjant al mașinii din care coboară un bărbat cu un fizic
bine definit,maieu alb care îi scotea în evidență pielea închisă și ochelari de
soare,ne atrage atenția.Pe fața încruntată avea o cicatrice adâncă,pe obrazul
drept mai exact.Se apropie ca o
„reptilă” periculoasă,gata să ne mănânce de vii.
Din buzunarul gecii de
blug,scot și sorb neobservat „remediul”
agitației mele.În spatele periculosului bărbat,apar alți zece înarmați.Noi
deschidem încet serviete umplute până la refuz,iar ceilalți se apropie să
studieze.Matahala aia de om scoate un pistol și îl îndreaptă către unul din
oamenii săi.Sângele țâșnește din el violent,stropindu-i fața și maieul alb al
agresorului. În modul ăsta își arată mulțumirea.
Părăsim acest
teritoriu,cu mult mai multe bagaje decât am avut la venire.În ele nu se regăsea
același lucru.Căram plictisit milioane de dolari,de parcă mă săturasem de ei.
Am călătorit prin zeci
de țări.În America „afacerea” mergea ca pe
roate.Străbătusem întreg continentul.
Toată casa era
ocupată,absolut toată,cu toate camerele ei de teancuri de bani,miliarde de
dolari îmi ocupau spațiu atât în locuință,cât și în suflet.
Împreună cu Craig
ne “linișteam” și discutam intens despre esența vieții.Prin fumul
înecacios,pe care-l tăiai cu cuțitul,o umbră îl pătrunde. Un necunoscut cu fața
acoperită și îmbrăcat în negru provoacă sunetul a două focuri de armă,în urma
cărora pete sângerii îmi ating fața afectată de zecile de kilograme de
substanțe consumate.
Mă reped să ies din încăpere și îmi aduc aminte de Craig.Prin fumul negru
îl caut orbește.Geamurile explodează,iar mii de cioburi ascuțite prind
viață.Îmi acopăr fața cu mâinile firave.Fumul se mai rărește,iar peisajul se
clarifică.Pe podeaua umedă,zace Craig într-o baltă de sânge,cu ochii
deschiși.Totul m-a lovit ca un fulger,m-a doborât.
Îi priveam ochii nevinovați,nu asta intenționase...
Sirena mașinii de
poliție scoate un zgomot asurzitor.Stau în genunghi și îmi îndepărtez privirea
de pe chipul neînsuflețit al unui condamnat pe viață,condamnat pe propria-și
viață...
Bărbați în uniforme,cu
figuri instruite sparg ușa de la intrare.Nu mă mișc,rămân marcat și nemișcat.
Zac într-o văgăună
care miroase a mucegai și inconștiință.Număr miile de zile pe care le mai
petrec în mirosul ăsta insuportabil,ce îmi afectează plămânii.
Aer curat! E tot de ce
aveam nevoie! După 2.555 de zile,adică 7 ani petrcuți în ” infernul
sufletelor”, au decis să îmi acorde o șansă la viață.Nu am acceptat-o,
m-au obligat.Ei mi-au vorbit de „ comportament exemplar” ,când eu nu
mâncam,nu vorbeam,nu gândeam...doar zăceam.
„Învățare
de minte”,e ce aud în jurul meu.Inculți sufletește,își atribuiesc niște
însușiri de oameni educați.Cine? Societatea! Lumea e creată să judece
omul,făcut din carne și oase.Mi-au sfâșiat carnea și mi-au trosnit oasele.Cel
puțin și eu știu că am greșit,și mai știu că nu se va mai repeta...
Întins pe iarba udă,sub ploaia
la fel de udă,căreia îi permit să mă spele de “păcate” și de murdărie mă las
purtat de conștiință...
Genele îmi sunt
încărcate de picături de apă,părul s-a îngreunat,mâinile le las pe lângă corpul
îndurerat,iar „ochii minții” i-am închis pentru un moment de
pace.Ploaia se potolește,iar eu mă ridic și revin la mine.
Cealaltă „iarbă“,cea
uscată o îmbrățișez cu toată puterea.Sunt recunoscător! Mă pot simți ca
înainte,fără griji și cu bani.
Recunosc și eu: “sunt un
inconștient,un tâmpit!”
Oare o să
conștientizeze conștiința?
Stroe Sânziana
Clasa: a IX- a D
prof. coordonator: Tudor Andreea
